Despre mare ca om

Ziua e soare, iar noaptea plouă și te gândești că furtuna nu este făcută să fie văzută. 


De ce te-ai juca în mare doar când e calma și valurile-i sunt ușoare peste nisipul de la mal, dar nu și când e învolburată și fierbe sub cerul plin de nori? De ce ai sta lânga o persoana doar atunci când îi e bine, iar după, când are cea mai mare nevoie de ajutor, te-ai evapora făra urmă. Poate ar trebui doar să pictezi ce vezi, fără să arunci tubul de culoare pe pânza încă albă.

Am ales marea. Da, am făcut-o. Am ales-o pe ea, pentru că ea e una din cele mai reprezentative imagini ale unui gând. Vine în valuri și lasă câte o idee, apoi se retrage. Vine iar și își aprofundeză urma lăsată înainte, uneori chiar mai aduce și în plus.

Poate doar eu o văd așa, dar când te arunci în mare, o faci până la un punct, un punct impus de ceilalți pentru siguranța ta. La fel și când cunoști o persoană; nu te lași îngițit de tot ce are ea și o cunoști doar până unde îți este permis. Totuși, ce-ar fi dacă ți-ai asuma riscul și te-ai lăsa înghițit de valuri pentru a ajunge în spatele limitelor impuse? Ce-ar fi dacă, măcar o dată, când crezi că "marea" te cheamă, te-ai duce și ai da o șansă necunoscutului?

Chiar și așa, dacă am vorbi despre propria persoană, aici ar fi problema. Toate culorile și nuanțele pe care întinderea albastră le poartă sunt emoțiile pe care le trăim. Cum simțim vântul, vedem situația. Cum undele mării se șerpuiesc sub alinarea vântului, sentimentele ne traversează corpul în diferite situații. 

Cu cât înaintăm mai mult în mare, cu atât profunzimea ei este mai mare. La fel şi când ajungem să cunoaştem o persoană, cu cât petrecem mai mult timp cu ea, cu atât suntem mai în profunzimea ei. 

Şi chiar dacă am ignora toate astea, gândurile noastre, mereu, sunt o întreaga furtună, dar nu-i lăsăm pe ceilalți să vadă asta, pentru că, la fel cum şi o furtună o face, îi putem răni.


Ştiu că nu e ceva la care să te aştepți ceea ce am scris eu aici, dar nici navigatorii n-au descoperit încă toate secretele mării.

Comentarii

Postări populare