"Micul Univers"

Știi, în ochii tăi văd Universul, dar ei nu sunt nici negri, nici albastri, ca să pot spune că există o asemănare. Ochii tăi au culoarea pământului, puțin mai închiși sau mai deschiși, dar niciodată o culoare care să se asemene Universului. Dar eu tot îl văd în privirea ta.

Deși sunt așa comuni și considerați nu foarte speciali pentru că se găsesc cel mai ușor, cea mai mare parte din ei ascund cele mai uimitoare povești, iar tu nu te-ai aștepta la asta din simplul fapt că nu au o culoare care să atraga atenția. Nu trebuie să arați diferit ca tu să fii cu adevrat diferit. Nu trebuie să ai ceva diferit pe care să-l expui ca tu să fii cu adevărat special.

Deși ochii noștri sunt la fel, aproape aceeși culoare, în ai tăi m-aș putea pierde de mii de ori, aș putea găsi povești noi în orice moment și aș putea să citesc tot ce mi-a lipsit vreodata și am căutat mereu... Și totuși nu i-am văzut niciodată... Apoi, ochii mei... deși ascund mii de secrete, mi-ar fi de ajuns să-i privesc o singură dată în oglindă și să înțeleg că nu vor avea niciodată farmecul pe care îl au ai tăi.

Deși nu te-am cunoscutn pentru că încă n-am ajuns să îți pătrund sufletul până în adânca, pentru că nu m-ai lăsat, sunt încă aici. Și te aștept. Vreau să descopăr tot ce poți ascunde în spatele micilor ochi și vreau să văd mai mult decât îi lași pe ceilalți să o facă. Vreau să știu ce am văzut în tine atât de bun încât m-a făcut pe mine să cred că sunt o pânză goală pe lângă tine, un tablou pictat în cele mai fine linii.

Văd stele. În nimicul în care tu crezi că ești eu văd cele mai mari sclipiri. Cele mai mari sclipiri ale tale mă fac să cred că eu sunt de fapt nimicul. Dar nu e așa. Toți suntem nimic, toți suntem tot, depinde ce alegem că vrem. Știu că în tine pot vedea mai mult decât în mine, dar știu că și tu poți vedea mai mult în mine decât vezi în tine.

DE CE?
Pentru că poți să ai totul, dar de fapt să nu ai nimic și poți să nu ai nimic, dar să ai tot.

Ochii mei sunt din bucăți, mici cârpe rupte şi cusute. Sunt cristale neşlefuite şi pătate de lacrimi.
Ochii tăi sunt reci, plini de amintiri. Sunt stele mii, galaxii. În ei te pierzi şi tu asta vrei, pentru că eşti o persoană cu uşa învhisă.

Ştiu ce sunt eu chiar dacă îmi este greu de crezut, chiar dacă încă tind să cred că stralucirea mea provine din tine, dar ştiu cum sunt văzută şi ar trebui să mă opresc din a mă subestima şi a mă compara cu persoane, care deşi sunt mai fascinante, au avut şi situații mai extreme.

Ochii pământii sunt ochi pământii până înțelegi că pot ascumde mult şi trebuie să spai ca să poți să-i înțelegi.

Asta nu e despre tine. Asta nu e despre mine. Asta este despre noi ca oameni şi puterea de a crede-n noi. Deşi suntem simpli.